BUNURI EXECUTATE (3085)

Banca Transilvania execută acţiunile fondatorilor Impact

26-Mar-2013
Sursa: www.zf.ro
Banca Transilvania îi execută silit pe Dan Ioan Popp şi Carmen Daniela Săndulescu, fondatorii dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP), prin vânzarea pachetelor de acţiuni pe care aceştia le mai deţin la Impact, reprezentând 25% din capitalul social al companiei, cel mai probabil în contul unor datorii deţinute de aceştia la bancă pe care aceştia le-au gajat cu acţiuni.

La ultimul preţ din piaţă, pachetul de 25% din Impact valorează 6,25 milioane de lei.

Dan Ioan Popp, fondatorul Impact, deţine un pachet de 32,6 milioane de acţiuni, respectiv 16% din capitalul companiei, iar Carmen Daniela Săndulescu, care a fost unul dintre cei mai longevivi manageri ai companiei, deţine restul de 19 milioane de acţiuni, reprezentând 9% din capitalul Impact.

Societatea BT Securities, parte din grupul financiar Banca Transilvania, va fi cea care va excuta vânzarea pachetului de 51,7 milioane de acţiuni. Executorul judecătoresc a cerut tranzacţia să fie încheiată doar dacă are loc vânzarea integrală a acţiunilor.



facebook yahoo printeaza
Autor: Roxana Pricop
Sursa: www.zf.ro

ANUNTUL ZILEI